Dacia Sandero, cea mai bine vândută mașină în Europa în primele cinci luni ale anului

Autor: Adrian Somai 22 iun. 2023 Știri auto

Succesul de care se bucură Dacia Sandero la nivel european a continuat și în luna mai, modelul constructorului român cu sediul la Mioveni devenind lider detașat al pieței auto europene după primele cinci luni ale anului. Astfel, Sandero depășește la capitolul vânzări modele de renume, printre care Tesla Model Y sau Volkswagen T-Roc.

Potrivit datelor publicate într-un raport Data Force, analizate de Profit.ro, Dacia a comercializat peste 20.000 de exemplare Sandero în luna mai a anului curent. Astfel, vânzările înregistrate de Dacia Sandero au crescut cu aproximativ 75% în raport cu aceeași perioadă a anului trecut. În aceste condiții, Sandero a depășit la capitolul vânzări Tesla Model Y, modelul cu zero emisii al constructorului american nereușind să mai repete rezultatele excelente din primăvara.

Topul vânzărilor din luna mai este condus, așadar, de Dacia Sandero, cu peste 20.000 de unități vândute, urmat de Tesla Model Y și Volkswagen T-Roc, ambele cu peste 17.000 de exemplare vândute. Clasamentul la nivel european continuă cu Peugeot 208, Renault Clio, Opel Corsa și Volkswagen Golf. Luna mai nu s-a dovedit a fi prea bună pentru Dacia Duster, SUV-ul fiind vândut în doar 12.711 exemplare.

Aproape 100.000 de exemplare Sandero vândute în cinci luni

În aceste condiții, Dacia Sandero s-a vândut la nivel european în primele cinci luni ale anului în 96.700 de unități, o cifră în creștere cu 37% în comparație cu cea obținută în aceeași perioadă a anului precedent. Tesla Model Y se clasează pe locul secund și în acest caz, cu 87.616 unități comercializate. La distanță mică de Model Y se regăsește SUV-ul T-Roc al celor de la Volkswagen.

După primele cinci luni ale anului, Dacia Duster rămâne totuși în topul celor mai vândute zece modele la nivel european. SUV-ul romănesc ocupă chiar ultima poziție din Top 10, cu 68.613 de unități livrate.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide